NLP – Cheia reprogramării minții pentru a obține maximum de performanță

NLP Cheia reprogramării minții

NLP – Cheia reprogramării minții pentru a obține maximum de performanță

Încă din cele mai vechi timpuri, omul a sesizat interdependența dintre minte și corp. Dintre reacțiile sau impulsurile emoționale și o bună funcționare fizică. Dintre fizic și echilibrul mental. Acest dualism a fost remarcat și menționat pentru prima dată în Roma Antică, prin arhicunoscutul dicton „mens sana in corpore sano”. De atunci, odată cu trecerea secolelor, legătura subtilă dintre planul fizic și cel mental a fost perpetuată și adaptată atât prin intermediul artelor sau a religiei – prin intermediul postului, cu diferite ajustări de nuanță, însă ideea principală a rămas aceeași.

În ultimele secole, odată cu avansul și evoluția științei, medicina nu a făcut decât să confirme principiile multimilenare dezvoltate într-o formă incipientă încă din antichitate. Într-un final, descoperirile și raționamentele psihologiei moderne și neuroștiinței au dat o formă finală legăturilor strânse dintre o minte armonios dezvoltată și un corp funcțional.

La început de secol XXI, neurologia ocupă un rol principal în înțelegerea, într-o formă științifică, a mecanismelor duale, interconectate, ale omului, dincolo de mistificări, simple presupuneri sau de opinii subiective. Studiul lingvistic, al comunicării verbale și nonverbale, reprezintă un alt reper al priceperii și aprofundării contextului de funcționare a creierului uman. Nu în ultimul rând, programarea are un rol determinant în transformarea gândului într-o realitate palpabilă. Asocierea neurologiei, lingvisticii și a programării, pe structuri moderne, dar și pe baze validate de proba trecerii timpului, a generat conceptul de NLP, care folosește și elemente împrumutate din cibernetică, gramatică transformațională, psihologie, psihoterapie Gestalt și hipnoza Ericksoniană.

Datorită NLP-ului, omul se transformă în mod natural în materializarea conștiență, congruentă și asumată a propriilor nevoi, dorințe și aspirații. Această metamorfoză coordonată de Programarea Neuro-Lingvistică poate avea ca scop evoluția personală generală, învingerea punctuală a unor blocaje aflate în inconștient, depășirea propriilor limite și limitări, dar și o mai bună dezvoltare profesională.

Fie că sunt folosite tipare ale modelelor de inspirație umană, fie că țintele nu au un reper, ci doar o structură intuitivă, asociată introspecției și valorizării personale, odată deprins ABC-ul acestei științe, raportarea la ea, pentru parcursul vieții, devine un veritabil reflex indispensabil, bazat în mare parte pe introspecție.

Calea, astfel descoperită, devine una a cunoașterii și a regăsirii adevăratului potențial al sinelui, adaptat nevoilor individuale, de la caz la caz. Însă, odată făcuți primii pași pe această cale, parcursul relevat devine lin, natural și mai ales logic, neexistând riscul de regres către starea inițială, precedentă, marcată de autolimitări. De aceea, investiția în propria persoană ajunge să fie influențată în mod semnificativ și de alegerea unui mentor, a unui trainer cu experiență, cu viziune, empatie, naturalețe si autenticitate.

Sistemul NLP este cheia reprogramării minții pentru a obține maximum de performanță și pentru a transforma viața, prin găsirea de soluții, nu prin identificarea cauzelor care au condus la disconfortul neacceptării inconștiente a propriei individualități și a propriei condiții. De aceea, NLP-ul se adresează atât persoanelor care vor să își limiteze stresul și epuizarea, celor care caută satisfacția și succesul profesional, persoanelor care doresc să își echilibreze balanța dintre muncă și viața personală, celor care vor să își îmbunătățească abilitățile de colaborare, cooperare și comunicare, dar și celor care caută o dezvoltare personală generalistă, axată pe creștere, perfecționare și atingere a potențialului maxim.

Majoritatea oamenilor își comunică sentimentele și trăirile, măcinarea și propriile anxietăți, în moduri diferite. În cea mai mare parte, ei devin în mod inconștient și involuntar oglindiri publice ale modului în care se simt, dincolo de aparențe. De aceea, înțelegerea fundamentată a NLP-ului poate fi comparată cu accesarea unui „manual de funcționare a creierului”, întrucât mintea conștientă este cea care stabilește obiectivele, în timp ce mintea inconștientă este cea care le poate atinge.

Acest lucru le permite terapeuților și trainerilor să îi înțeleagă în profunzime pe clienți sau pe cursanți, descoperind limitările pe care și le-au impus aceștia și lucrează cu ei pentru a merge mai departe, în linia elevării propriei ființe.

×